December 3, 2012

Colind pentru Moşul


Colind pentru Moş Crăciun
 
Întoarce-te, Moşule, nu zăbovi,
Măcar o speranţă ne lasă,
Că-n zori de seară şi-n zori de zi,
Al nostru vei fi să te dăm la copii,
Şi adu-ne ţara acasă.

Ia pâinea aceasta şi-mparte-o la toţi
Pe noi, cei nevrednici, ne iartă
Şi dă-le noroc la mineri şi piloţi
Şi dă-ne curaj tuturor dacă poţi,
Să credem în tine şi-n soartă.

În toate poveştile neamului eşti,
Cântar pentru orice greşeală,
Tipar al colindelor vechi, româneşti,
Dar astăzi, prea bunule, dinspre poveşti,
Coboară în viaţa reală.

Şi dă-ne credinţă că nu vom cădea
Şi dă-ne unire şi faptă
Şi vezi că-n odaie, sub ultima stea,
Din ultimul brad, admirând barba ta,
Doi ochi de copil te aşteaptă.

Doi ochi de copil, pretutindeni arzând,
În fiece casă din lume,
Doi ochi care ştiu, care simt că-n curând
Şi tu, Moş Crăciun, ai să fii om de rând,
Un înger bătrân fără nume.

Tu adu-ne pace cinstită-ntre noi
Şi treci peste jale şi ură
Şi scoate poporul român din nevoi
Şi adu-ne ţara întreagă-napoi,
Că mulţi o hulesc şi o fură.

Va fi un noroc, de ve vrea să te-abaţi
La fiece tristă fereastră
Şi drept să ne spui că suntem dezbinaţi
Şi drept să ne-nveţi regăsirea de fraţi,
Cu milă iertând ţara noastră.

E noaptea Crăciunului fără sfârşit,
Ne naştem noi toţi înc-o dată
Şi crucea e-n noi ca un semn izbăvit,
Şi-n munţii Carpaţi ce ninsori s-au pornit
Şi-ncepe un clopot să bată.

Se merge la rude, se cântă colinzi,
Se-ncearcă, prin cântec, o veste,
Dar, vai, în spitale mai sunt suferinzi,
Pe ei îngrijeşte-i cât poţi să cuprinzi,
Că viaţa prea dragă le este.

Fă cald, în odăile fără de foc,
Dă pâine la lumea flămândă,
Dă neamului nostru un pic de noroc,
Să nu mai suporte bătaia de joc
Şi nici o minţită izbândă.

Întoarce-te, Moşule, ceasu-i târziu,
Revino în noaptea adâncă,
De ani şi de ani, generaţii te ştiu,
Ai fost interzis, într-un tragic pariu,
Murim, aşteptându-te încă.

Tu ştii totdeauna ce daruri s-aduci,
Că nu vii aici prima oară,
Memorie dă-le din nou la uituci
Şi dă-le mereu două cuiburi de cuci
Şi adu-ne ţara în ţară. /Adrian Păunescu/


 

March 10, 2012

senin şi primăvăratic


Florile care nu se ofilesc niciodată sunt zâmbetele din ochii copiilor.

February 11, 2012

pasărea pământului

(scrisori către Sophie)

mi-am dorit să aştern
tălpi de seară
peste zbuciumul cuvintelor
de teamă că
nu voi auzi  
respiraţia luminii

speranţele ard şi se sting
lumânari
doar forţa rugăciunii rămâne
ca un zbor neîmplinit
aşteptând
căderea prin care
va găsi izbăvire

mă scutur de aripi
ascult
parcă mai cad