March 1, 2010

Pavel Turcu sau timpul pentru o schimbare

Sincer, am votat pentru Pavel Turcu la semifinală ieri seara, deşi iniţial am trecut printr-o serie de atitudini. Crezusei că e o glumă, gen parodie, la prima audiere. Apoi când am realizat că nu e nici un fel de glumă aici, am simţit un fel de şoc cum mă loveşte în moalele capului. Apoi din curiozitate am început a căuta pe net mai multă informaţie despre autor. Apoi am ajuns la o stare meditativ-analitică.

De ce Pavel Turcu?

Am votat pentru lecţia pe care ne-a dat-o un om simplu, binevoitor, cu o soţie blajină şi doi copii minunaţi. Am votat pentru cel care a îndrăznit sa viseze, a incercat să-şi transforme visul în realitate. Fără boarfe fiţoase, make-uperi, stilişti, image-makeri. Fără mămica şi tăticu, fără mii de euro cheltuiţi pentru a face PR unei piese. Am votat pentru o schimbare de mentalitate în ţara asta a noastră, care are grija neaparat să-ţi închidă obloanele la geam dacă (doamne fereşte!) ai tupeul să pretinzi la o bucată de soare, nefiind sămânţă de VIP, fără diplome muzicale în buzunar. Nu pun în discuţie valoarea piesei, nici alte chestii legate de muzică aici, la fel cum nu vreau să discut despre cel puţin alte 5 piese din semifinală, mult mai prost interpretate. Şi nici despre faptul că Verka Serdiuchka a ajuns pe locul doi la finala Eurovision în nu ştiu care an... Fenomenul Turcu este de fapt un indiciu despre gradul de revoltă al populaţiei. Un fenomen ce-mi aminteşte de 7 aprilie. Poporul vrea o schimbare! Vrem sa ni se auda vocile, sa ni se ofere libertatea de a alege, vrem drepturi şi şanse egale! Să ni se ofere o gură de aer proaspăt, un respiro, măcar atât!

2 comments:

  1. sunt de acord cu Dvs. Initial eram foarte nedumerita si chiar iritata de gindul ca ceea ce cinta Pavel Turcu poate candida pentru eurovision - adica muzicaliceste piesa nu cintareste.

    Apoi am inceput sa vad peste piesa, am inceput sa-l vad si pe dinsul,omul simplu care are sperante si vise, naiv, sincer, sirguincios. Si apoi nu mi-a mai pasat de piesa, ci doar de morala.

    ReplyDelete
  2. @Irinus
    Nu toti pot vedea dincolo de aparente. Si e pacat.

    ReplyDelete