February 26, 2010

elefantul roz

E mai mult decât un membru de familie. Nu e o jucarie, nici un personaj din poveste. E un animăluţ care a apărut in viaţa noastră într-o zi ploioasă de noiembrie. O zi de weekend, când vântul rece ne-a obligat să ne ascundem în casă. Plictisit de aceleaşi mutriţe de pluş, vechile jucării împraştiate pe jos, cutiile răsturnate, ghiveciurile cu flori - la fel, năzdrăvanul nostru a prins a ne exploata pe noi în calitate de actori-păpuşari. Aşa se făcea ca tocmai pe atunci în odaie se instalase comod un telefon-jucărie cu un receptor de culoare roză. Ce-i veni lui tati de inventă o discuţie telefonică cu elefantul...roz, nu stie nici el, cert e că de atunci acest moment a devenit un fel de ritual.
Elefantul trăieşte într-o pădure deasă, unde cresc banane cu sacul şi maimuţele sunt cele mai bune  prietene cu el. Se adună de sărbători şi născocesc câte un barbecue vesel şi aromat. Deşi nu vorbeşte nici o boabă, piciul meu e ca alarma: la aceeaşi oră îmi înmânează solemn telefonul-minune şi insistă să-mi conectez aparatul grăitor la priză. Credeam ca imaginaţia mea e suficient de bogată, cel puţin coordonatele limitelor sale nu se află atât de aproape încât să dau uşor de ele. Mă înşelasem. Acum ştiu că copilul meu mă întrece la capitolul ăsta.
Elefantul roz papă banane, portocale, mere, nuci... şi terci. Face lăptic pentru bebeluş. Uitasei să vă spun că bebe-ul elefant s-a născut din necesitate, cam în ajun de revelion. Trebuia să-l despărţim pe flăcăul nostru de suzetă. Trucul n-a avut nici un efect, dar elefănţelul s-a născut deja şi n-ai ce face decât să întrebi de sănătatea lui când se iveşte ocazia.
Fii bună, mami, şi mă întreţine cu  discuţii telefonice! Simt că am epuizat  toate resursele imaginative şi când mă trezesc din nou cu receptorul roz în mână, ştiu că mă aşteaptă cel mai important test la care mă supune puiul meu: testul de credibilitate...

4 comments:

  1. aaaa, ce drăguţ!!!! Aşa sunt comorile astea mici, plini de imaginaţie, poate pentru că trăiesc într-o altă lume..fără limitele noastre aflate şi învăţate de ani.

    Povestioara asta de familie e la fel de colorată precum imaginea postului!!

    Mămicăi multă inspiraţie! :)

    ReplyDelete
  2. @Irinus
    "poate pentru că trăiesc într-o altă lume..fără limitele noastre aflate şi învăţate de ani."

    Asa este. Cu timpul are grija societatea sa-ti limiteze curajul, din pacate. De inspiratie chiar as avea nevoie, merci!

    ReplyDelete
  3. Roz- speranta.Sunt extraordinari de surprinzatori puii nostri. Au puterea magica de a ne transporta in lumea lor, o lume roz bonbon. Ce e mai nostim e ca ne simtim si noi la locul nostru acolo.
    Un pupic voinicului si nu te plange tu de lipsa de imaginatie, ca nu esti credibila. Deloc.

    PS: care-i tema istorioarei din seara asta? Uite ca sa te incurajez imagineaza-ti ca-ti ofer un copac inflorit de mimoza. Se afla in spatele casei mele, e galben nu e roz, dar e minunat! M-am gandit la tine cand l-am vazut, cred ca ti-ar placea.

    ReplyDelete
  4. Mimoza? A si inflorit deja? E primavara de-a binelea... Merci, ma cherie, merci! Un martisor virtual primeste de la mine! E pentru toti cei care revin aici in semi-resedinta mea si-mi aduc bucurii prin vizitele lor.

    ReplyDelete