February 26, 2010

elefantul roz

E mai mult decât un membru de familie. Nu e o jucarie, nici un personaj din poveste. E un animăluţ care a apărut in viaţa noastră într-o zi ploioasă de noiembrie. O zi de weekend, când vântul rece ne-a obligat să ne ascundem în casă. Plictisit de aceleaşi mutriţe de pluş, vechile jucării împraştiate pe jos, cutiile răsturnate, ghiveciurile cu flori - la fel, năzdrăvanul nostru a prins a ne exploata pe noi în calitate de actori-păpuşari. Aşa se făcea ca tocmai pe atunci în odaie se instalase comod un telefon-jucărie cu un receptor de culoare roză. Ce-i veni lui tati de inventă o discuţie telefonică cu elefantul...roz, nu stie nici el, cert e că de atunci acest moment a devenit un fel de ritual.
Elefantul trăieşte într-o pădure deasă, unde cresc banane cu sacul şi maimuţele sunt cele mai bune  prietene cu el. Se adună de sărbători şi născocesc câte un barbecue vesel şi aromat. Deşi nu vorbeşte nici o boabă, piciul meu e ca alarma: la aceeaşi oră îmi înmânează solemn telefonul-minune şi insistă să-mi conectez aparatul grăitor la priză. Credeam ca imaginaţia mea e suficient de bogată, cel puţin coordonatele limitelor sale nu se află atât de aproape încât să dau uşor de ele. Mă înşelasem. Acum ştiu că copilul meu mă întrece la capitolul ăsta.
Elefantul roz papă banane, portocale, mere, nuci... şi terci. Face lăptic pentru bebeluş. Uitasei să vă spun că bebe-ul elefant s-a născut din necesitate, cam în ajun de revelion. Trebuia să-l despărţim pe flăcăul nostru de suzetă. Trucul n-a avut nici un efect, dar elefănţelul s-a născut deja şi n-ai ce face decât să întrebi de sănătatea lui când se iveşte ocazia.
Fii bună, mami, şi mă întreţine cu  discuţii telefonice! Simt că am epuizat  toate resursele imaginative şi când mă trezesc din nou cu receptorul roz în mână, ştiu că mă aşteaptă cel mai important test la care mă supune puiul meu: testul de credibilitate...

February 20, 2010

cu oglinda în pumni

fericirea
iluzie ce poartă primăvara prinsă în păr
are ochi de ploaie neastâmpărată
jucând şotron cu genunchii zgâriaţi
sălbateca inocenţă
se ascunde în cioburile de liliac înflorit
dacă le adun în palme
te văd venind spre mine zâmbind conspirativ
pâine caldă de la iepuri şi salam dietetic
zgomotul mirosului se suprapune bocancilor grei
înghiţând cărarea strabică...

episoadele se înghesuie sub aripile minţii
ca puii abia ieşiţi din coaja calcaroasă
o amorţeală ciudată îmi zgârâie retina
privesc spre cerul încercănat de visele deşelate
paşii tăi se aud tot mai slab
până dispar după poarta verde
timpul pe acolo nu a mai trecut demult
nu ştiu dacă găsesc în mine puterea să te iert vreodată
pentru plecarea atât de grăbită
m-am rătăcit în căutările mele
tată...


February 18, 2010

picături de şi pentru suflet

Va fi o rubrica nouă pe blog, un soi de odaie virtuală pentru lectură suplimentară. Când găsesc ceva frumos de citit, nu pot să păstrez acest ceva doar pentru mine. Vreau să-l împart cu toată lumea. Uneori pot fi rânduri scrise de cineva care semnează modest, dar investeste mult suflet în cele asternute pe hârtie. Este un poem care m-a făcut să cad pe gânduri pentru câteva ceasuri bune. Rânduri superbe! Ţesute cu fir rece. Personal, am simţit cum frigul mă ia de spate.
Vreau să-l  citiţi şi voi.

Iluzii…


Într-o dimineaţă de sticlă,
de puteai să vezi prin ea
ziua de ieri,
a venit la mine un înger
să-mi ghicească în cafea,
să-mi ghicească în cărţi de tarot;
mi-a zis:
-Nu fi trist..te vei renaşte,
te vei renaşte când castanii vor înflori,
atunci să rupi din castanul din faţa porţii
o crenguţă
şi să o păstrezi etern...nou destin.
În acea dimineaţă,am aflat că...
există şi îngeri mincinoşi,
pe stradă mea...
un om tăiase demult
castanii.


Într-o noapte de humă,
de puteai să îngropi în ea
toate visele şi să dezgropi
inceritudinile,
a venit la mine un demon
şi mi-a zis râzând:
-Sădeşte un castan în faţă porţii
şi apoi aşteaptă să crească,
aşteaptă,
aşteaptă...


Şi acum aştept
simţind zi de zi râsul lui
că o palmă peste speranţă,
înger mincinos sau demon
îmi e tot una..
Aştept ca Dumnezeu să plouă
pe stradă mea,
la castanul meu...
dar iarnă asta ticăloasă
stă nemişcată
peste cele patru anotimpuri
îngheţîndu-mi inima
şi castanii neînfloriţi...
îngheţîndu-mi aşteptarea.


/autor: Unactorgrăbit/
(http://www.poezii.md/poezie/9387/iluzii/)

February 14, 2010

somnifer de primăvară

coboară luna-n ceaţa deasă
şi ploia-şi scrie noi hotare
măsoară-n paşi marunţi oraşul
pe strazi narcişi de felinare

veioza arde-n ochi de somn
plimbându-şi limba peste noapte
se-ntinde umbra pe cearşaf
tăcerea moţaie-n tic-tac-uri

din stelele ce-au mai rămas
crestez in palme vrăji nocturne
şi legănându-mă pe-o geană
netimpul trece-n altă lume...

February 10, 2010

criză la pachet

în odaia mea
gerul se spânzură în fiecare dimineaţă
între acele de ceasornic
o piesă remix
îmi violează timpanele
25/24
refrenul aceleiaşi siberii de ghiaţă
sunt avortul unui duel politic
sau e arest la domiciliu
risc să fac o criză acută de hiper-inhalare
cu teorii utopice
mi-e silă de prostia
ce se vinde cu kilogramul de la tribună
şi de zilele în care abia mai respir
trădătorii se clonează cu viteza bârfelor
adevărul se consumă cu paiul
între rândurile difuzate la buletinul de ştiri

daţi-mi nişte picături de optimism
promit să le administrez regulat
de 3 ori pe zi
până la finalul campaniei electorale

P.S. Versurile datează din ianuarie 2008.
Dacă înlocuiesc "campaniei electorale" cu "interimatului",
nu cred ca risc a-i schimba prea mult conţinutul...



February 5, 2010

fais-moi un bon cafe

aş culege numele tău dacă-aş putea
din picăturile de stele ce adapă setea de lumină
când cerul decojeşte lent apusul ca o portocală

dacă-aş putea candela neuitării aş aprinde
din nervul frunzelor ce azi mai cheamă glasul ploii
când toamnele ce-atât ma dor sunt orele ce-n pumn le ţii

aş ingheţa în mine florile de tei dacă-aş putea
şi gândul ce-mi poartă de-o iarnă hainele triste
tâmplele-mi ard ca un rug mi-aş lua rămas bun la o cafea
dacă-aş putea
dacă aş fi
dacă-ai mai fi
dacă-ai putea...

February 2, 2010

nocturnă

e noapte
ploaia dansează cadenţat
stele se iubesc în pustiul de ape
trece strada pe-alături ma priveşte mirată
străina îmi sunt când nu eşti aproape

paşii îngână un refren supărat
gândul liniştea ploii ascultă
mă văd o mare în ochii tăi de bărbat
o lacrimă sunt fără ei
şi pierdută...


February 1, 2010

Animale sălbatice

Elefantul
Nalt e, greu îşi mişcă pasul,
Trompa lungă-i este nasul.
Elefant aşa mai rar -
E dresat a fi portar.

Hipopotamul
Stau în apă pân' la barbă
Viaţa toată. Când li-i foame,
Ies pe mal hipopotamii
Căci grozav le place iarba.


Zebra
Blana-i toată-n linii lungi,
E ca un harbuz în dungi.
Ca un cal e şi-i drăguţă,
Dar nu ştie de căruţă.


Leul
Pe meleaguri tropicale
Leul, printre animale,
Este cum ar fi un rege.
Toţi se tem de el, e lege!






Cămila
Îmi spuse odată bunicul şi ştiu:
Cămila-i un fel de "taxi" în pustiu.
Ea nu oboseşte de marţi până luni,
Înfulecă spinii şi zice că-s buni.

/Titus Ştirbu/