January 10, 2010

j'ai besoin de toi, mon ami

mi-e dor de tine
seară de seară apun ca o rană deschisă în câmp
muşc din tot ce e verde până la sevă
mă acopăr cu pleoapa de humă cochilie de melc
dimineţile răsar mereu în altă parte decât în palmele tale

resentimentele poveri fără rost
războaiele pe care le purtăm cu noi înşine
e vina plictisului
creşte un sfert de zid între noi
cuvinte nerostite concepute din materii paralele
şi totuşi mai suntem

dacă as fi ploaie aş urca pe umerii tăi ca altă dată
să-ţi scobesc în retină ultima frunză de toamnă

am să te trag de păr când îngerii dorm adânc
lilliecii amputaţi vor devora cu aripi noi episoade alb-negru
vom urca spre iarnă mult prea grăbiţi
până vom da cu capul de nori
şi vom fi noi cerul
vom deschide fereastra spre lume
şi vom ninge un viitor ce n-a fost
fără regrete
am să scutur papucii de tine de trei ori
tu vei face la fel
vom şterge ultimele picături de stele pe obrazul nopţii
şi va fi întuneric...

14 comments:

  1. MINUNAT! Citesc şi mă mişc în imaginea imaginaţiei nebune!

    ReplyDelete
  2. @Talex
    Ms pt popas.

    @Irinush
    Ai grija cum te misti, traseul e periculos. :)

    ReplyDelete
  3. Multa tandrete aceasta poezie!
    "musc din tot ce e verde pana la seva"
    "am sa te trag de par cand ingerii dorm adanc"
    "vom sterge ultimmile picaturi de stele de pe obrazul noptii"
    -Pff, sa-mi spuna cineva daca concentratia asta de frumusete se explica! Imi place pur si simplu... Doar daca vine Cavalerul, el stie sa-l axplice extraordinar de bine pe marele DE CE? .

    ReplyDelete
  4. @Cristian
    Poeziile sunt tot un fel de droguri, nu-i asa?

    @Oly
    Tandrete? M-ai pus pe ganduri. Poate. Ref la cavaler, probabil sta cu nasu'n carti de sarbatori. Revine el, fii pe pace. :)

    ReplyDelete
  5. aha, tandrete. Asa am trait-o eu. Toti avem momente cand innotam impotriva curentului. Azi a fost randul meu.

    ReplyDelete
  6. @Oly
    Ba nu, nu esti impotriva lui. Aveai dreptate mai sus. Doar ca... nu mi-am dat seama de substraturi de la bun inceput. Uneori ti-e frica sa recunosti adevarul, te feresti de el si nu prea stii cum sa te porti cand te ajunge din urma si te apuca de suflet.

    ReplyDelete
  7. ....cateodata esti femeia-stalagmita in raspunsuri (brrr) si-imi place, oricum.
    Dar eu te ador asa, cand dai carapacea jos. Esti o dulcica.
    PS: Ma bucur atat de mult pentru tine ca este lume noua pe blog. Lume buna.(i-am vizitat muteste). O mare placere sa-i "cunosc". Mai la mult si mai la mare LACAFEAUA.

    ReplyDelete
  8. @Oly
    Merci, draga mea! Sa-mi dau carapacea jos a devenit un lux pt mine in ultimul timp. Nu prea mi-l pot permite. Imi ramane poezia care tradeaza doar in masura in care vor cititorii sa ma cunoasca. Ce-i care au un fel de a fi aparte, sensibil, stiu ce urme las pe paginile de aici.

    ReplyDelete
  9. P.S. Merci voua ca sunteti. Altfel blogul nu si-ar mai avea rostul lui.

    ReplyDelete
  10. "Mă acopăr cu pleoapa de humă cochilie de melc" reusita metafora.Imi place si reluarea tensiunii la jumatatea poeziei.

    ReplyDelete