January 5, 2010

dincolo de timp

braţe inerte sculptate tacit în calcar
pe tâmpla dreaptă nervuri încrustate
sunt anii ce-mi măsoară tristeţea

când noaptea îşi deschide gura aspră de lut
retina îmi tresare spasmodic sub pleoapă
pe un fir de crepuscul mă pândeşte nesomnul
şi gândul

închisă în mine penitentă a unei  amintiri fără trup
sunt iubire dincolo de timp sunt femeia-stalagmită
când ochii tăi îmi picură iarnă în suflet
ştiu că sunt mai aproape de tine iubirea mea
şi sunt fericită

8 comments:

  1. Ochi care picură iarnă în suflet... Mi-a plăcut metafora.

    ReplyDelete
  2. @Cristian

    Merci ca ti-ai facut timp pt lectura.

    ReplyDelete
  3. cred ca vine un timp cînd ne preocupă pe toţi acest " dincolo de timp"..şi e minunat, e sens, dacă el există.

    versuri de foc..ff frumoase.

    ReplyDelete
  4. Superba ...."tacit in calcar" asi zice ca e alegerea mea, dupa care "femeia-stalagmita" as zice ca ar fi iar alegerea mea,dupa care am mai recit-o o data si a fost toata alegerea mea.

    ReplyDelete
  5. @victorya
    Pare frumos, e cam ceea ce ne doare pe toate.

    @Irinush
    Desi ai facut probabil referinta la nervul poeziei, m-am vazut citind o carte la gura sobei. Si cum soba acasa nu am, am fugit cu gandul pana la nord, stiu eu pe acolo una minunata de tot...:)

    @Irina
    Nu e de mirare, stii gluma veche: suntem surori pt ca ne uscam rufele sub acelasi soare. Ap' iata cam asa stam noi, femeile. :)

    ReplyDelete
  6. Nu cred că sună bine "spasmodic", pare prea tehnic, forţat, nu ajută poeziei. Mai bine fără.

    ReplyDelete
  7. @I.B.

    Onorata de prezenta ta pe aici. Ref la comentariul tau: nota pare fortata, asa cum bine ai remarcat. Asta si mi-a fost intentia. Femeia-stalagmita, piatra, imobila... o tresarire de pleoapa nu poate fi decat fortata. Merci mult, apreciez trecerea.

    ReplyDelete