December 3, 2009

La zidul plângerii

se zbate-n cădere ploaia cu ochi de fecioară
refrene funebre se sparg de mormintele reci
vântul îşi linge rănile de sălbatecă fiară
crestate în coaja de piatră
cu dinţii de humă
mă muşcă de gânduri cuvintele seci

aici adunaţi lângă zidul secular al tăcerii
îngeri cu aripile frânte de crudul destin
sunt pruncii Tăi Doamne
înţărcaţi de laptele mamei
iertare cerşind pentru cei ce Te-au dus în robie
şi-n palmele-Ţi sfinte-au săpat urme grele de spini


18 comments:

  1. Desi tonul e"zbuciumat", m-a invaluit o uimitoare liniste citind-o. De ce oare?
    Pentru ca stim inainte de a o cere ca suntem deja iertati?
    Mi-a placut sa ma vad "inger cu aripile rupte". Va veni si ziua cand ne vor creste la loc aceste aripi, nu-i asa?

    ReplyDelete
  2. @Oly

    Sper si eu ca va veni. De fapt, ingerii sunt mai mult cei pe care i-ai lasat acasa sa-ti duca dorul, ma cherie. Oricum nu face nimeni exceptie aici, pt ca toti au de suferit in aceeasi masura.

    ReplyDelete
  3. ....Sa ne ierte Doamne-Doamne ca nu vorbim mai mult despre el.....
    Dar ai observat ce "taifun" poate provoca in suflet cate odata cuvantul acesta "acasa"? Trei vocale si doua consoane, dar ma-a-a-ica ce ravagii face!!!
    ... OF....Mi-e dor de tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    ReplyDelete
  4. Daca ai sti cat de mult imi doresc sa beau o halba de bere cu cea care e atat de femeie incat ar mai vrea una..........dar ma asteapta pe mine.

    ReplyDelete
  5. @Oly

    Nu cred ca mai are rost sa adaug ceva decat ca vine el timpul si ne mai vedem. Nu scapi tu atat de usor de mine. :)

    ReplyDelete
  6. .... pic pic pic, lacrimi...

    ReplyDelete
  7. @Oly

    Ce faci, draga? Ai hotarat sa-mi inundezi blogul? Haide, ca de n-om fi noi, femeile, tari de inima, pe umerii cui s-ar mai tine pamantul...:)

    ReplyDelete
  8. A-aa, pricepui. Zidul Plangerilor. :)

    ReplyDelete
  9. :)..boc-boc. Eu văd că aici s-a despletit firul deja..

    eu am aşa o curiozitate de ora 9 seară: sunt şi poezii scrise proaspăt în toamna 2009? Sau le vom vedea mai tîrziu? Sau 2008 a fost un an aparte..?

    ReplyDelete
  10. @Irinus

    Un an aparte. Toamna 2009 - criza profunda de inspiratie! Mai am vreo doua randuri in rezerva, pe urma voi fi silita sa zgaltai muza de cosite. Altfel nu stiu ce ma fac. :)

    ReplyDelete
  11. Criza asta bat-o vina, se baga chiar peste tot;
    Lasa ca te ajutam si noi sa o zgaltai pe muza, caci tu ca tu , dar ce ne facem noi?

    ReplyDelete
  12. eu chiar nu m-aş supăra să o văd flocoşică :)))

    ReplyDelete
  13. Deacord. Sau paruim muza sau nu mai da vina pe ea saraca si pune-te pe treaba!!!
    Hai! Maine la prima ora vreau ceva proaspat si inspirat ca dau in plictiseala.
    Nu-i miscare D-le, nu-i miscare!!!!

    P.S.: Daca nu merge, schimbam calendarul: revenim la 1 septembrie. Am vazut ca toamna te inspira si te face sa scrii mai mult.

    ReplyDelete
  14. @Oly

    Nu-mi speria muza, ca fuge de tot. Iubire cu de-a sila se cheama stii tu cum... :)

    ReplyDelete
  15. poezia asta e colosala. Yn cyteva dimensiuni.
    Mai yntyi, e atyt de bine mestesugita, yncyt daca lipsim poezia de strofa doi, ne pricopsim tot cu o poezie, prima jumatate a acestei creatii fiind, dupa mine, o jumatate suficienta dintr-o lucrare de ars poetica. Explic.
    "cu dintii de huma ma musca " e o expresie, care in micro-climatul faurit mai sus, plaseaza eul liric yn centrul acestui peisaj unde se ploua "cu ochi de fecioara" si unde vyntul ysi linge ranile vechi care-s cioplite "in coaja de piatra" (de altfel metafora asta fiind preferata mea din poezie). Yn acelasi rynd, eul liric asista la simfonia naturii funebre, facyndu-si parte la acest zbucium universal, rolul lui urmynd sa ne fie dezvaluit imediat mai tarziu, acela de a-si aduna cuvintele, poate tomnatice si ele si de a da contur gyndurilor care se recunosc a fi tot mai muscate, mai muscate. Identificam deci menirea esentiala a celui ce simte si trebuie sa scrie si apoi inunda si circumstantele care-l determina s-o faca. Modul in care ritmul dar si figurile de stil sunt construite, respectiv asezate, impresioneaza si creeaza un aspect placut.
    strofa doi e un poem. Daca lecturam exclusiv strofa in cauza, vom recunoaste ca parca nici nu ar fi nevoie de un "intro" oarecare, pentru ca textul contine tot strictul necesar pentru a prelua forma unei poezii. Am vazut in aceasta strofa si patriotism, dar ma voi abtine de la vre-o argumentare, pentru ca spune-va lumea "porcu' glod gaseste". :D .. Sa ramyna o parere a mea. Partea a doua a poeziei "La zidul plingerilor" reprezinta expresia filosofica a unui destin incoltit de vitregie, comporta povara unei note muzicale lugubre si are culoarea gri. O sa ma limitez la cele scrise pentru a argumenta de ce totusi "La zidul plingerilor" este O poezie si nu e DOUA poezii.
    De fapt, argumentul poate prinde la diversi cititori in mod diferit.
    Chiar daca strofele contin cele necesare in a exista in mod "suveran" :D, vom privi poezia in ansamblu.
    Exista in primul rynd, o continuitate a peisajului intre cele doua strofe, continuitate care nu se vrea numaidecyt obligatorie, dar care apare calma si plina de substanta. Nu doar peisajul poetic este cel ce face legatura, ci si ideea, motivele (cele 2-3 existente)si insasi tema operei ( nu exagerez numind-o asa) care se concepe germinal in prima jumatate si se coace in partea a doua. Cel mai simplu pentru cititori ar fi sa enumar niste figuri de stil sau expresii ce fac legatura vizibila intre partea unu si partea finala a poeziei.
    Motivul biblic prezent si vizibil: ochi de fecioara, morminte reci, salbateca fiara, dinti de huma. In strofa doi: ingeri, tacere, iertare, plamele sfinte, etc. Zbuciumul si realitatea mistica: zbatere in cadere, refrenuri, vynt, si doi: aripi frynte, cersind, robie, etc...

    Yntreaga admiratie autorului. Poezia e foarte puternica.
    Ca o sugestie , cum vedeti poezia putynd titlul "La zidul pligerii" , doar asa, voiesc sa vad ce spuneti.

    ReplyDelete
  16. "La zidul plyngerii" voiam sa zic :)

    ReplyDelete
  17. @Cavalerul Verde

    Comentariul tau e demn de o opera literara. Ma simt flatata si prinzand aripi. Ref la titlu, asa a si fost la inceput: zidul plangerii. Apoi mi-am zis ca nu sunt unica care simt ce simt. M-am intrebat de multe ori daca varianta initiala nu suna mai potrivit. Cred ca voi tine cont de opinia ta si voi face o mica rectificare. Merci mult ca ti-ai facut timp pt versurile mele, cu atat mai mult ca sunt prioritar pe lista celor preferate. :)

    P.S. Crestate in coaja de piatra erau gandurile... desi interpretarea ta tot imi place. De aia si zic ca e bine cand cititorul are de unde alege cum sa perceapa poezia. Mai multe idei, mai larg orizontul.

    ReplyDelete