December 10, 2009

În ogradă

Cocoşelul
Un cocoş cu creasta creaţă
A strigat de dimineaţă:
- Cucurigu! Toţi să ştie -
Vin nepoţii-n ospeţie!

Oiţa
Pasc mioare pe imaş,
Vom avea degrabă caş,
Iar din lâna moale-a lor
Mama ţese un covor.

Căluţul
Când la câmp şi când la moară
Astăzi calul e-o comoară.
Dacă-i dau ceva mâncare,
El îmi zice: - Sui călare!

Văcuţa
Eu rup iarba cu mânuţa
Seara să hrănesc văcuţa,
Şi văcuţa peste noapte
Face cel mai dulce lapte.

Şoricelul
Şoricelul şterpeleşte
Tot ce-n cale-i nimereşte.
- Şoricele, nu ţi-i frică?
Noi avem şi o pisică!

Rândunica
Zboară-ncolo, zboară-ncoace,
Ea din lut un cuib îşi face.
De te-atingi de el, ştiu bine,
Ea la anul nu mai vine.


Curcanul
Un curcan şi-nfoaie coada,
Tocmai a-nflorit ograda.
- Măi curcane, fă-ţi pomană,
Poate-mi dai şi mie-o pană!

/Titus Ştirbu/

7 comments:

  1. haaa, ce frumos şi dulce! Dintr-odată se înţelege că mama are o comoară acasă! Nichita le ştie? :)

    ReplyDelete
  2. @Irinus

    Abia invata sa le asculte rabdator. E scump tare la vorba flacaul nostru. :)

    ReplyDelete
  3. M-m-m-m-m-m-m!!! Ce farfum placut de copilarie se simte pe acilea. Si desenele sunt extra.

    ReplyDelete
  4. @Oly

    Miroase a scortisoara, a turte dulci si a Craciun... :)

    ReplyDelete
  5. se yndulceste cafeaua p'aci.. :) turte dulci cu miere de albina... foarte calde poezioarele.. :)si desenele asijderea. (ce bine e cand vre-o mama se obliga sa ne aminteasca ca am fo' mici, mai ales ca stie s-o faca tare iscusit) :)

    ReplyDelete
  6. @Cavalerul Verde

    Cum sa-ti vina mosul daca nu fugi putin inapoi in copilarie? :)

    ReplyDelete
  7. mmm, cyt de adevarat si dulce! perioada asta a sarbatorilor de iarna.... mm.. mai ales cand e si cu zapada! :D

    ReplyDelete