November 10, 2009

Cum să te faci vinovat fără vină

Tânăr şi lipsit de experienţă cum eram, socotisem întotdeauna dorurile şi suferinţele dragostei drept cel mai greu chin al sufletului. Dar în aceste ceasuri am început să-mi dau seama că mai există şi un alt chin, poate şi mai aprig decât să-ţi fie dor şi să nu fii dorit, anume să fii iubit împotriva voinţei tale şi să nu te poţi apăra împotriva acestei patime agresive. Să vezi cum, alături, un om se mistuie în dogoarea dorinţei lui şi să asişti neputincios, să nu găseşti în tine, înlăuntrul tău, nici mijloacele, nici aptitudinea, nici forţa necesară să-l poţi smulge din aceste flăcări. Când eşti tu însuţi nefericit în dragoste, îţi poţi înfrâna uneori patima, căci nu eşti doar victima, ci şi creatorul chinurilor tale; dacă un îndrăgostit nu este capabil să-şi stăpânească pasiunea, atunci măcar se poate consola că suferă din vina lui. Dar pierdut fără scăpare este cel iubit fără să iubească la rândul lui, căci măsura şi limita pasiunii sale nu se mai află în el, ci dincolo de puterea sa, şi orice voinţă rămâne nevolnică atunci când altul te vrea. Am impresia că numai un barbat poate simţi pe deplin cât de fără ieşire e o astfel de situaţie, numai pentru el simţământul acesta, de a fi constrâns şi de a trebui să se opună constrângerii, devine un chin şi totodată o fărădelege. Căci dacă o femeie se apără împotriva unei patime nedorite, ea nu face decât să asculte o lege a sexului ei izvorâtă din cele mai adânci straturi ale fiinţei sale; gestul refuzului iniţial este în oarecare măsură originar înnăscut oricărei femei şi chiar dacă refuză celei mai arzătoare dorinţe, ea nu poate fi socotită neumană. Dar ce urmări funeste se pot ivi când destinul schimbă echilibrul, când o femeie şi-a biruit pudoarea în asemenea măsură, încât ajunge să-i mărturisească unui bărbat pasiunea ei, încât îşi oferă iubirea fără a avea certitudinea că la rândul ei este iubită, iar cel solicitat, ramâne recalcitrant şi rece! Se află întotdeauna aici elemente ale unei urzeli de nedescurcat, căci a nu răspunde la dorinţa unei femei înseamnă totodată a-i distruge mândria, a-i tulbura simţământul de pudoare; cine se refuză unei femei care îl doreşte trebuie întotdeauna s-o rănească în ce are ea mai nobil. Zadarnică este atunci orice delicateţe în refuz, lipsite de sens sunt cuvintele evazive, fie chiar şi politicoase, insultatoare e orice propunere pentru o simplă prietenie, după ce o femeie şi-a mărturisit slăbicunea - în acest caz, orice rezistenţă a bărbatului devine, inevitabil o cruzime, neacceptând iubirea, el va ajunge întotdeauna să fie vinovat fără vina. Cătuşe îngrozitoare, de nedesfăcut - tocmai te simţeai încă liber, îţi aparţineai ţie însuţi şi nu erai îndatorat faţă de nimeni, şi pe neaşteptate eşti hăituit şi împresurat, ţinta unei pasiuni străine, nedorite. Îţi dai seama, afectat până în adâncurile sufletului tău: zi şi noapte te aşteaptă acum cineva, se gândeşte la tine, te doreşte şi suspină după tine, o femeie, o străina! Te vrea, te revendică, te cere prin fiecare por al făpturii ei, cu trupul, cu sângele ei. Mâinile tale, părul tău, buzele tale, trupul tău, toate le vrea, noaptea ta şi ziua ta, simţământele tale, sexul tău şi toate gândurile şi visurile tale. Vrea să împartă totul cu tine, vrea să-ţi ia totul, să soarba totul în ea cu respiraţia ei. Mereu, zi şi noapte, fie că eşti treaz, fie că dormi, se află acum, undeva pe lume, o fiinţă aprinsă de dor şi care nu doarme şi te aşteaptă, cineva veghează asupra ta şi te visează. E zadarnică încercarea de a nu te gândi la ea, la cea care se gândeşte la tine, e zadarnică tentativa de evadare, căci nu mai eşti în tine, ci în ea. Ca o oglindă care rătăceşte prin lume, un om străin a început pe neaşteptate să te poarte în sine - nu, nu ca o oglindă, ci oglinda îţi soarbe imaginea numai dacă i te oferi din proprie voinţă - ea însă, femeia, străina care te iubeşte, ea te-a sorbit înlauntrul ei, în sângele ei. Mereu te are în ea şi te poartă cu ea, oriunde te-ai refugia. Mereu eşti altundeva, închis într-un alt om, ţinut prizonier, niciodată nu mai eşti tu însuţi, niciodată nu eşti liber şi sigur de tine şi fără obligaţii, mereu eşti hăituit, mereu îndatorat; mereu simţi, ca pe un fel de permanentă sorbire care te arde, cum se gândeşte la tine. Cuprins de ură şi cuprins de groază, trebuie să înduri această dorinţă străină care suferă pentru tine, şi acum ştiu: cea mai iraţională, cea mai implacabilă asuprire la care poate fi supus un bărbat este aceea de a fi iubit împotriva voinţei sale. E tortura tuturor torturilor, şi totuşi o vină de care nu te-ai făcut vinovat.

Fragment extras din Suflete zbuciumate, Stefan Zweig

10 comments:

  1. o idee foarte frumoasă, pe care cînd am citit-o am spus: "da, adevarăt! Aşa e!"..dar la care nu m-am gîndit niciodată intenţionat..poate pentru că nu am suferit de ea (prea) mult. Hm..mă gîndesc dacă mai sunt bărbaţi care consideră asta fiind tortura torturilor? Mai multe ori mi s-a întîmplat să aud de cuvîntul despre " o nouă cucerire" în colecţia vreo unui macho împeliţat..în astfel de contexte şi mai puţin tortură, vină...

    Mulţumesc că ne-aţi împărtăşit şi nouă acest fragment, destul de lung pentru a fi tapat de bună voie :)

    Poate găsesc cartea vreodată.

    ReplyDelete
  2. @Irinus
    Iti imprumut cartea cu cea mai mare placere daca vrei. :) Mi-ar fi interesant sa aud ce simt barbatii vis-a-vis de subiect.

    ReplyDelete
  3. :)

    Mersi mult! Cu prima vizita acasa, vă voi aduce mainte de dînsa. :)

    ReplyDelete
  4. Adevar vorbeste gura lui nenea asta Stefan Zweig!!!! Si cat adevar!!! Nu m-am gandit niciodata pana acum(si deja ma invart pe planeata noastra de o bucata de vreme) la unele aspecte descrise in acest fragment.
    Sunt femeie. Dar mi sa intamplat acest lucru, cand eram la liceu. Un blondut cu o ochii bleu ma iubea devoriandu-ma din priviri ori de cate ori privirea lui ma avea in vizor. Imi dadea din mers sau prin intermediul la alte fete ciocolate, flori diferite atentii. Era, zicea lumea, nu prea urat, era respectuos, baiat bun, invata bine, serviabil - o referinta cemai! Un fel de ginere parfect. Da, dar spunei tu unei inimi ca astea sunt criterii dupa care ea ar trebui sa iubeasca. RAHAT - nu merge!!!
    Exact asta simteam, ca ma sufoc, ca sunt persecutata, prizoniera. Chiar daca uneori nu il vedeam eu, aveau grija scumpele mele colege sa-mi dea cate un junghi si sa-mi zica cu un zambet sarcastic: Uite cine-i acoooloo!! Cred ca azi iar mancam ciocolataaaa!! Ma inroseam, ma impiedicam, deveneam ridicola.
    Inainte sa ies afara din camin ma rugam sa nu il intalnesc iar, sa vad iar pe fata lui euforia aia incoronata de un zambet de satisfactie care ma facea sa-mi imaginez in fata mea un caine balos cu limba scoasa afara privindu-ma cu ochi milosi si cersetori, gata sa ma linga in orice clipa.Il uram ca mi-a furat libertatea de a fi eu insumi.
    Incetul cu incetul insa, s'a instalat confortabil in sufletul meu Coana VINA. O "vina de care nu m-am facut vinovata" intradevar. Si cu cat inintam in varsta cu atat ma rodea vina aceasta. Atat de mult ma rodea, ca am ajus sa ma gandesc ca ar fi bine sa-l caut, sa-i vorbesc, sa-i explic ca dragostea nu se comanda, sa-mi cer scuze. Ma consola gandul acesta: sa-mi cer scuze.Ziceam ca uite se va mai adauga o BA (buna actione) la lista celor deja facute de mine in viata mea.
    Sa-mi cer scuze???? Pentru ce??? Mi s-a aprins o luminita in intunericul prin care orbecaiam pana acum.Merci;
    Am vorbit cu sotul meu despre fragment. Nustiu daca camasuta mea de noapte sexy l-a facut sa lase un pic la o parte "instinctul" de solidaritate masculina ; dar a spus ca el crede ca sunt putini barbati care "developeaza" boala asta cu vina cand sunt iubiti nebuneste de o femeie care nu-i intereseaza. Majoritatea, zice el, ar avea mai degraba tendinta sa rada in badjocora, de aceasta beata femeie.
    Sa fi furat idea asta de la o femeie Stefan Zweig???
    Si poate ar trebui totusi sa-l gasesc pe acel baiat, sa-i spun cel putin : Multumesc ca m-ai iubit cu atata devotament fara sa primest nimic inapoi.?
    Ah, noi femeile nu ne vindecam niciodata......

    ReplyDelete
  5. @Irinus
    Bine! :)

    @Oly
    Interesanta poveste. Nu banuiam ca puteai simti ceea ce ai simtit. Daca baiatul iubea cu adevarat, cred ca ti-ar fi vorbit direct, nu prin cineva, si nu prin ciocolate. O femeie are nevoie de mai mult decat un tanar timid care nu stie singur ce vrea.

    M-ai facut sa-mi amintesc de un cavaler, tot pe timpul liceului, care m-a curtat vreo 3 saptamani si, cand am refuzat sa ies cu el, mi-a stat sub balcon vreo cateva ore, incercand sa stoarca din mine explicatii. Ma simteam vinovata, nu pt ca statea acolo, ci pt ca nu aveam curajul sa-i spun ca nu-mi placea de el. Ce motiv puteam sa invoc? Nu-mi placi ca esti prea cuminte, prea bine-crescut, prea conservativ, atat de prea ordonat, incat ma plictisesti? Nu se spune asa ceva...

    P.S. Cu vindecatul insa - la sigur ca ai nimerit calcaiul lui Ahile...:)

    ReplyDelete
  6. M-a lasat fara respiratie fragmentul...........................................................sunt uda de transpirata.....de citirea de prin rinduri.

    ReplyDelete
  7. @Doru
    Sensibilitatea ta ma uimeste de fiecare data! :)

    ReplyDelete
  8. Azi am revenit aici de dinou...cautind intentionat materialul asta...si ma mai conving o data cit de superb e...

    ReplyDelete
  9. @Doru
    Si eu revin deseori la postul dat. Mi-e drag, nu stiu de ce. Chiar daca are gust amarui. :)

    ReplyDelete