November 28, 2009

Impuls refulat sau alter ego

iubim
aparent fiind mai buni
deşi suntem afectiv pauperi
iertăm pentru că suntem lipsiţi de curaj
şi ura ne provoacă groază
muncim ca să trecem sub tăcere adevărul
suntem de facto nişte animale
cărând miopi în spate
un secol infectat de nelumină

ştii
providenţa mi-a interzis încă din uter
să ridic fruntea mai sus de orizont
rebelă fiind de fire
m-am sculat din burta mamei
şi am încuiat porţile cerului
am aruncat vântul cu capul de pământ
şi m-am născut coloană astrală
deşi domniţele alea în alb
mi-au dat scorul apgar maxim
simt cum tot mai des ma calcă pe umeri sincopele
nemuncite
neiertate
neiubite

refuz să paşesc în primavară fara tine...


November 16, 2009

Hai, noroc! (remediu contra răcelii)


Reţeta de faţă prezintă o istorie aparte. Personal am cules-o de la o colegă de serviciu care, la rândul său, a primit-o de la o prietenă ş.a.m.d. Nu e taină pentru nimeni cum ajung lucrurile să devină folclor de nimeresc din întâmplare pe limbă de femeie.
Dacă ai apucat de plete vreo răceală năzdrăvană sau te-a apucat ea pe tine şi te scutură frigurile fără pic de reticenţă, ia măsuri in faza incipientă, nu lăsa să se ingroaşe gluma.

Vei avea nevoie de sucul stors al unei jumătăţi de lămâie, o lingură miere de albine şi o lingură vodka, 40% (sau 1/2 lg ţuică de casă)*. Peste ingrediente se toarnă 250 ml apă fiartă în clocot. Se amestecă totul, se bea fierbinte. Se recomandă şi un pui de somn după bautură, înfofolit cu o plapumă de iarnă.
Dacă suferi de febră, remediul este contraindicat. Hai, noroc!

* - Colegei mele i s-a transmis reţeta la telefon. La momentul cu pricina, interlocuitoarea îi dictează: "...miere de albine şi o lingură de Hai, Noroc!". Nefiind consumatoare de băuturi tari, colega nu s-a prins din prima despre ce se vorbea. Au urmat nişte explicaţii însoţite de râsete zgomotoase, de unde reţeta s-a şi pricopsit cu faimosul nume. :)

November 10, 2009

Cum să te faci vinovat fără vină

Tânăr şi lipsit de experienţă cum eram, socotisem întotdeauna dorurile şi suferinţele dragostei drept cel mai greu chin al sufletului. Dar în aceste ceasuri am început să-mi dau seama că mai există şi un alt chin, poate şi mai aprig decât să-ţi fie dor şi să nu fii dorit, anume să fii iubit împotriva voinţei tale şi să nu te poţi apăra împotriva acestei patime agresive. Să vezi cum, alături, un om se mistuie în dogoarea dorinţei lui şi să asişti neputincios, să nu găseşti în tine, înlăuntrul tău, nici mijloacele, nici aptitudinea, nici forţa necesară să-l poţi smulge din aceste flăcări. Când eşti tu însuţi nefericit în dragoste, îţi poţi înfrâna uneori patima, căci nu eşti doar victima, ci şi creatorul chinurilor tale; dacă un îndrăgostit nu este capabil să-şi stăpânească pasiunea, atunci măcar se poate consola că suferă din vina lui. Dar pierdut fără scăpare este cel iubit fără să iubească la rândul lui, căci măsura şi limita pasiunii sale nu se mai află în el, ci dincolo de puterea sa, şi orice voinţă rămâne nevolnică atunci când altul te vrea. Am impresia că numai un barbat poate simţi pe deplin cât de fără ieşire e o astfel de situaţie, numai pentru el simţământul acesta, de a fi constrâns şi de a trebui să se opună constrângerii, devine un chin şi totodată o fărădelege. Căci dacă o femeie se apără împotriva unei patime nedorite, ea nu face decât să asculte o lege a sexului ei izvorâtă din cele mai adânci straturi ale fiinţei sale; gestul refuzului iniţial este în oarecare măsură originar înnăscut oricărei femei şi chiar dacă refuză celei mai arzătoare dorinţe, ea nu poate fi socotită neumană. Dar ce urmări funeste se pot ivi când destinul schimbă echilibrul, când o femeie şi-a biruit pudoarea în asemenea măsură, încât ajunge să-i mărturisească unui bărbat pasiunea ei, încât îşi oferă iubirea fără a avea certitudinea că la rândul ei este iubită, iar cel solicitat, ramâne recalcitrant şi rece! Se află întotdeauna aici elemente ale unei urzeli de nedescurcat, căci a nu răspunde la dorinţa unei femei înseamnă totodată a-i distruge mândria, a-i tulbura simţământul de pudoare; cine se refuză unei femei care îl doreşte trebuie întotdeauna s-o rănească în ce are ea mai nobil. Zadarnică este atunci orice delicateţe în refuz, lipsite de sens sunt cuvintele evazive, fie chiar şi politicoase, insultatoare e orice propunere pentru o simplă prietenie, după ce o femeie şi-a mărturisit slăbicunea - în acest caz, orice rezistenţă a bărbatului devine, inevitabil o cruzime, neacceptând iubirea, el va ajunge întotdeauna să fie vinovat fără vina. Cătuşe îngrozitoare, de nedesfăcut - tocmai te simţeai încă liber, îţi aparţineai ţie însuţi şi nu erai îndatorat faţă de nimeni, şi pe neaşteptate eşti hăituit şi împresurat, ţinta unei pasiuni străine, nedorite. Îţi dai seama, afectat până în adâncurile sufletului tău: zi şi noapte te aşteaptă acum cineva, se gândeşte la tine, te doreşte şi suspină după tine, o femeie, o străina! Te vrea, te revendică, te cere prin fiecare por al făpturii ei, cu trupul, cu sângele ei. Mâinile tale, părul tău, buzele tale, trupul tău, toate le vrea, noaptea ta şi ziua ta, simţământele tale, sexul tău şi toate gândurile şi visurile tale. Vrea să împartă totul cu tine, vrea să-ţi ia totul, să soarba totul în ea cu respiraţia ei. Mereu, zi şi noapte, fie că eşti treaz, fie că dormi, se află acum, undeva pe lume, o fiinţă aprinsă de dor şi care nu doarme şi te aşteaptă, cineva veghează asupra ta şi te visează. E zadarnică încercarea de a nu te gândi la ea, la cea care se gândeşte la tine, e zadarnică tentativa de evadare, căci nu mai eşti în tine, ci în ea. Ca o oglindă care rătăceşte prin lume, un om străin a început pe neaşteptate să te poarte în sine - nu, nu ca o oglindă, ci oglinda îţi soarbe imaginea numai dacă i te oferi din proprie voinţă - ea însă, femeia, străina care te iubeşte, ea te-a sorbit înlauntrul ei, în sângele ei. Mereu te are în ea şi te poartă cu ea, oriunde te-ai refugia. Mereu eşti altundeva, închis într-un alt om, ţinut prizonier, niciodată nu mai eşti tu însuţi, niciodată nu eşti liber şi sigur de tine şi fără obligaţii, mereu eşti hăituit, mereu îndatorat; mereu simţi, ca pe un fel de permanentă sorbire care te arde, cum se gândeşte la tine. Cuprins de ură şi cuprins de groază, trebuie să înduri această dorinţă străină care suferă pentru tine, şi acum ştiu: cea mai iraţională, cea mai implacabilă asuprire la care poate fi supus un bărbat este aceea de a fi iubit împotriva voinţei sale. E tortura tuturor torturilor, şi totuşi o vină de care nu te-ai făcut vinovat.

Fragment extras din Suflete zbuciumate, Stefan Zweig

November 8, 2009

mi-e frică de tăcere

macină vântul parfumul de tei
norii îşi clatină genele ude
se-aprinde-o candelă rătăcită pe cer
picuri violete pământul sărută

hai să mai stăm înc-odată iubite
la rugul tăcerii de duminici târzii
voi aduce cu mine un munte de sare
din toamnă în toamnă purtat
ai grijă să vii

auzi cum imi creşte cenuşa în palme
răstignită de-o mie de ori azi nu mai sunt
mi-e frică mi-e frică de tăcere iubite
şi-atâta loc mai e de vreascuri pe rug...


November 7, 2009

Dragostea în vremea holerei (G. G. Marquez)

E cartea pe care am citit-o recent. Să nu aşteptaţi o recenzie, nici rezumat. Am sa trec aici doar nişte scurte filosofii care m-au pus niţel pe gânduri. Atât cât să vă facă şi vouă poftă de lectură.

"Majoritatea bolilor mortale au un miros aparte, nici unul însă atât de pregnant precum cel al bătrâneţii."
"Curiozitatea este una din multiplele capcane pe care le întinde iubirea."
"Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să suportăm trecutul."
"Oamenii nu se nasc odată pentru totdeauna în ziua când vin pe lume, viaţa obligându-i să se nască din nou, chiar de mai multe ori."
"Nu există pe lume oameni cu mai mult simţ practic, nici cioplitori în piatră mai îndârjiţi, nici administratori mai lucizi şi mai periculoşi decât poeţii."
"Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste."
"Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârşeşte în fiecare noapte după ce faci dragoste şi trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun."
"Ca să te poţi descurca în viaţa publică, nu trebuie decât să-ţi învingi teama, iar ca s-o scoţi la capăt în viaţa conjugală, trebuie să-ţi învingi plictisul."
"Să nu uiţi niciodată că lucrul cel mai important într-o căsnicie reuşită nu e fericirea, ci stabilitatea."
"Printre bătrâni bătrânii par mai puţin bătrâni."

P.S. Sper să vă fi aprins niţel interesul pentru romanul de faţă. Poftă mare la citit! :)

November 3, 2009

Pseudolibertate

mă plouă greu spre tine
toamna aceasta cu suflet de pădure
si degradeu de frunze
ce-n arcuri se agită
mai pipăi chipul şters
din evocări boeme
doar ochii tăi pălind
in galben pergament
şi fluturi fluturi peste tot
azil de muribunzi


November 1, 2009

Solo

plânge mesteacănul tern în faţa casei
lumina pătrunde odaia ca un somnifer
dulce noiembrie cade bolnav în visare
timpul îşi leagănă orele triste de ieri

oraşul în febră respiră ca o bătrână
ce-şi poartă umilă povara a sute de ani
azi semafoarele ard a gutuie-fecioară...
o toamnă târzie cu riduri pe creştet

e tot ce mai am e tot ce mai am