October 16, 2009

Ploaie nebună ce eşti...

Plouă ca într-un veac de singurătate
ceru-şi îneacă angoasa în mine.
Cu degete putrede prinse-n noduli
chipul pocit mă strânge de gât,
scuipând saliva salină.

Iz de mucegai se lipeşte de nări
ca o zi transpirată de vară.
Ploaie nebună ce eşti, opreşte-te!
Strânge-ţi puhoiul bubos între dinţi,
nu vezi că iese din matcă afară?!

Mi-i carnea ciupercă umflată de sânge,
urletul tău în oase îmi creşte.
Păianjen mi-i ochiul spânzurat de fereastră...
Hai pleacă odată! Te-ai dus? Ce mai stai?
Ploaie nebună ce eşti! Te opreşte!


2 comments:

  1. uuu..ce descriere vie..deşi la mine nu plouă, am impresia ca totul e ud şi aşa o presiune lăuntrică mi s-a creat. Feroce descriere..mi-a pitulat undeva dragostea pentru ploi...pentru moment, sper, sau pentru anotimp.

    Foarte frumoasă poezie. Am devenit banală cred :). Ce să-i fac, nu e vina mea.:)

    ReplyDelete
  2. @Irinush

    Nici la noi nu mai ploua. :)Era decembrie aici. Urate sunt ploile de iarna.

    ReplyDelete