Tânăr şi lipsit de experienţă cum eram, socotisem întotdeauna dorurile şi suferinţele dragostei drept cel mai greu chin al sufletului. Dar în aceste ceasuri am început să-mi dau seama că mai există şi un alt chin, poate şi mai aprig decât să-ţi fie dor şi să nu fii dorit, anume să fii iubit împotriva voinţei tale şi să nu te poţi apăra împotriva acestei patime agresive. Să vezi cum, alături, un om se mistuie în dogoarea dorinţei lui şi să asişti neputincios, să nu găseşti în tine, înlăuntrul tău, nici mijloacele, nici aptitudinea, nici forţa necesară să-l poţi smulge din aceste flăcări. Când eşti tu însuţi nefericit în dragoste, îţi poţi înfrâna uneori patima, căci nu eşti doar victima, ci şi creatorul chinurilor tale; dacă un îndrăgostit nu este capabil să-şi stăpânească pasiunea, atunci măcar se poate consola că suferă din vina lui. Dar pierdut fără scăpare este cel iubit fără să iubească la rândul lui, căci măsura şi limita pasiunii sale nu se mai află în el, ci dincolo de puterea sa, şi orice voinţă rămâne nevolnică atunci când altul te vrea. Am impresia că numai un barbat poate simţi pe deplin cât de fără ieşire e o astfel de situaţie, numai pentru el simţământul acesta, de a fi constrâns şi de a trebui să se opună constrângerii, devine un chin şi totodată o fărădelege. Căci dacă o femeie se apără împotriva unei patime nedorite, ea nu face decât să asculte o lege a sexului ei izvorâtă din cele mai adânci straturi ale fiinţei sale; gestul refuzului iniţial este în oarecare măsură originar înnăscut oricărei femei şi chiar dacă refuză celei mai arzătoare dorinţe, ea nu poate fi socotită neumană. Dar ce urmări funeste se pot ivi când destinul schimbă echilibrul, când o femeie şi-a biruit pudoarea în asemenea măsură, încât ajunge să-i mărturisească unui bărbat pasiunea ei, încât îşi oferă iubirea fără a avea certitudinea că la rândul ei este iubită, iar cel solicitat, ramâne recalcitrant şi rece! Se află întotdeauna aici elemente ale unei urzeli de nedescurcat, căci a nu răspunde la dorinţa unei femei înseamnă totodată a-i distruge mândria, a-i tulbura simţământul de pudoare; cine se refuză unei femei care îl doreşte trebuie întotdeauna s-o rănească în ce are ea mai nobil. Zadarnică este atunci orice delicateţe în refuz, lipsite de sens sunt cuvintele evazive, fie chiar şi politicoase, insultatoare e orice propunere pentru o simplă prietenie, după ce o femeie şi-a mărturisit slăbicunea - în acest caz, orice rezistenţă a bărbatului devine, inevitabil o cruzime, neacceptând iubirea, el va ajunge întotdeauna să fie vinovat fără vina. Cătuşe îngrozitoare, de nedesfăcut - tocmai te simţeai încă liber, îţi aparţineai ţie însuţi şi nu erai îndatorat faţă de nimeni, şi pe neaşteptate eşti hăituit şi împresurat, ţinta unei pasiuni străine, nedorite. Îţi dai seama, afectat până în adâncurile sufletului tău: zi şi noapte te aşteaptă acum cineva, se gândeşte la tine, te doreşte şi suspină după tine, o femeie, o străina! Te vrea, te revendică, te cere prin fiecare por al făpturii ei, cu trupul, cu sângele ei. Mâinile tale, părul tău, buzele tale, trupul tău, toate le vrea, noaptea ta şi ziua ta, simţământele tale, sexul tău şi toate gândurile şi visurile tale. Vrea să împartă totul cu tine, vrea să-ţi ia totul, să soarba totul în ea cu respiraţia ei. Mereu, zi şi noapte, fie că eşti treaz, fie că dormi, se află acum, undeva pe lume, o fiinţă aprinsă de dor şi care nu doarme şi te aşteaptă, cineva veghează asupra ta şi te visează. E zadarnică încercarea de a nu te gândi la ea, la cea care se gândeşte la tine, e zadarnică tentativa de evadare, căci nu mai eşti în tine, ci în ea. Ca o oglindă care rătăceşte prin lume, un om străin a început pe neaşteptate să te poarte în sine - nu, nu ca o oglindă, ci oglinda îţi soarbe imaginea numai dacă i te oferi din proprie voinţă - ea însă, femeia, străina care te iubeşte, ea te-a sorbit înlauntrul ei, în sângele ei. Mereu te are în ea şi te poartă cu ea, oriunde te-ai refugia. Mereu eşti altundeva, închis într-un alt om, ţinut prizonier, niciodată nu mai eşti tu însuţi, niciodată nu eşti liber şi sigur de tine şi fără obligaţii, mereu eşti hăituit, mereu îndatorat; mereu simţi, ca pe un fel de permanentă sorbire care te arde, cum se gândeşte la tine. Cuprins de ură şi cuprins de groază, trebuie să înduri această dorinţă străină care suferă pentru tine, şi acum ştiu: cea mai iraţională, cea mai implacabilă asuprire la care poate fi supus un bărbat este aceea de a fi iubit împotriva voinţei sale. E tortura tuturor torturilor, şi totuşi o vină de care nu te-ai făcut vinovat.
Fragment extras din Suflete zbuciumate, Stefan Zweig
Reţeta de faţă prezintă o istorie aparte. Personal am cules-o de la o colegă de serviciu care, la rândul său, a primit-o de la o prietenă ş.a.m.d. Nu e taină pentru nimeni cum ajung lucrurile să devină folclor de nimeresc din întâmplare pe limbă de femeie. 
