March 24, 2017

cu cerul întreg strâns la piept


cu cerul întreg strâns la piept
brațele mamei așternute pod
pentru bobul de stea

rostgolind lumina 
iubirea crește în ochii ei
luceferi însetați de primăvară

December 24, 2016

poem în alb




trăiesc visele
vegheaza bunătatea rătăcită printre oameni
îngeri
adevărul s-a nascut într-o zi de Crăciun
veacuri în urmă
de atunci inventăm lumina
ne incălzim artificial lânga ruguri străine
uităm drumul spre noi înșine


doar ei
întind aripile rugăciuni
peste necredință
duminică a speranței
copiii

March 20, 2015

je suis francophone

Mon rêve familier

Je fais souvent ce rêve étrange et pénétrant
D'une femme inconnue, et que j'aime, et qui m'aime,
Et qui n'est, chaque fois, ni tout à fait la même
Ni tout à fait une autre, et m'aime et me comprend.
Car elle me comprend, et mon coeur transparent
Pour elle seule, hélas! cesse d'être un problème
Pour elle seule, et les moiteurs de mon front blême,
Elle seule les sait rafraîchir, en pleurant.
Est-elle brune, blonde ou rousse? Je l'ignore.
Son nom? Je me souviens qu'il est doux et sonore,
Comme ceux des aimés que la vie exila.
Son regard est pareil au regard des statues,
Et, pour sa voix, lointaine, et calme, et grave, elle a
L'inflexion des voix chères qui se sont tues.

Paul Verlaine (Poèmes saturniens)

April 1, 2014

diateză reflexivă

trafic matinal
caut spațiul timp în care
se întoarce gândul spre tine
copac cu rădăcini prinse de cer
dor brațele pline de muguri
neliniștea rupe tăcerea din salon
la semafor vă rog să opriți

șir de cocori mă umple de zbor
pe cadran cifrele pulsează ca în oglindă
cum să opresc trecătorul grăbit să întârzie...



January 14, 2014

culmea la pătrat

paroles, paroles, paroles...

     Mă miram ce impuls ieșit din comun va zdruncina liniștea mea sufletească (similară noțiunii de lene) și mă va obliga într-o bună zi să revin printre stăpânii harnici care îsi mențin blogurile ordonate ca o gospodarie bună...
     Simt ca sunt "pe jumătate cetățean al Europei", vorba dlui prim-ministru, dar nicidecum nu pot înțelege care jumătate din mine rătăcește pe străzi democratice și care parte rămâne a fi închistată într-un spațiu de tranziție fără capăt. Probabil că mințile multor din noi sunt departe, aspirații fără un viitor clar, pe când mâinile, da, anume mâinile, ne sunt legate.
     Parcă suntem muncitori, parcă suntem un neam de oameni buni la suflet, calzi, generoși, ospitalieri (să nu-mi amintiți de uscături, fără ele n-ar exista pădurile), și totuși ceva ne lipsește. Mă întreb acum, ce blestem a fost trimis pe capul poporului nostru nenorocit de nu putem ridica fruntea sus, nu suntem în stare să ne păstrăm uniți, cum a fost pe vremuri?
     Declarații din partea oficialilor care își exprimă părerile de rău, de parcă își exprimă condoleanțele. Atât. Declarații făcute de ei, pentru ei și de ochii presei. Cine a plecat dintre noi, domnilor, permiteți-mi să intreb? Jurnal TV așteaptă, consumatorii așteaptă. Reacții, acțiuni de solidaritate, pași reali, meniți să facă ordine în țara asta, dorită în stil european.

p.s. Să nu citiți printre rânduri de data aceasta, nu fac publicitate. Ați lecturat un mesaj apolitic, în care, posibil, ați găsit niște rânduri "indignate", nimic mai mult. E revoltător faptul ca mi se impune anumită hrană pentru creier, nu ramâne loc de transparență și risc să capăt probleme cu vederea.:) Personal, trec la starnet, dacă sun communications își face de cap. 

December 3, 2012

Colind pentru Moşul


Colind pentru Moş Crăciun
 
Întoarce-te, Moşule, nu zăbovi,
Măcar o speranţă ne lasă,
Că-n zori de seară şi-n zori de zi,
Al nostru vei fi să te dăm la copii,
Şi adu-ne ţara acasă.

Ia pâinea aceasta şi-mparte-o la toţi
Pe noi, cei nevrednici, ne iartă
Şi dă-le noroc la mineri şi piloţi
Şi dă-ne curaj tuturor dacă poţi,
Să credem în tine şi-n soartă.

În toate poveştile neamului eşti,
Cântar pentru orice greşeală,
Tipar al colindelor vechi, româneşti,
Dar astăzi, prea bunule, dinspre poveşti,
Coboară în viaţa reală.

Şi dă-ne credinţă că nu vom cădea
Şi dă-ne unire şi faptă
Şi vezi că-n odaie, sub ultima stea,
Din ultimul brad, admirând barba ta,
Doi ochi de copil te aşteaptă.

Doi ochi de copil, pretutindeni arzând,
În fiece casă din lume,
Doi ochi care ştiu, care simt că-n curând
Şi tu, Moş Crăciun, ai să fii om de rând,
Un înger bătrân fără nume.

Tu adu-ne pace cinstită-ntre noi
Şi treci peste jale şi ură
Şi scoate poporul român din nevoi
Şi adu-ne ţara întreagă-napoi,
Că mulţi o hulesc şi o fură.

Va fi un noroc, de ve vrea să te-abaţi
La fiece tristă fereastră
Şi drept să ne spui că suntem dezbinaţi
Şi drept să ne-nveţi regăsirea de fraţi,
Cu milă iertând ţara noastră.

E noaptea Crăciunului fără sfârşit,
Ne naştem noi toţi înc-o dată
Şi crucea e-n noi ca un semn izbăvit,
Şi-n munţii Carpaţi ce ninsori s-au pornit
Şi-ncepe un clopot să bată.

Se merge la rude, se cântă colinzi,
Se-ncearcă, prin cântec, o veste,
Dar, vai, în spitale mai sunt suferinzi,
Pe ei îngrijeşte-i cât poţi să cuprinzi,
Că viaţa prea dragă le este.

Fă cald, în odăile fără de foc,
Dă pâine la lumea flămândă,
Dă neamului nostru un pic de noroc,
Să nu mai suporte bătaia de joc
Şi nici o minţită izbândă.

Întoarce-te, Moşule, ceasu-i târziu,
Revino în noaptea adâncă,
De ani şi de ani, generaţii te ştiu,
Ai fost interzis, într-un tragic pariu,
Murim, aşteptându-te încă.

Tu ştii totdeauna ce daruri s-aduci,
Că nu vii aici prima oară,
Memorie dă-le din nou la uituci
Şi dă-le mereu două cuiburi de cuci
Şi adu-ne ţara în ţară. /Adrian Păunescu/